Relatie serioasa?!

Înainte să-l cunosc pe el, îmi doream atât de mult o relaţie serioasă… şi a fost drăguţ… la început.. până a devenit serios… şi am realizat că nu asta îmi doream… Am realizat că lucrurile serioase mă sperie… am realizat că nu am nevoie de ceva serios… sau poate nu era relația serioasă de care aveam eu nevoie…

Îmi doream pe cineva care să mă iubească exact așa cum sunt… îmi doream genul ăla de iubire pe care o întâlnești numai în filme sau în cărțile de dragoste.. Dar abia apoi am realizat că am uitat să precizez că îmi doresc ca iubirea să fie reciprocă și egală… Cam târziu, totuși.. Dumnezeu îmi dăduse deja ce îmi dorisem… o persoană care mă ridica practic în slăvi, pentru care eu eram imaginea perfecțiunii… și totuși, eu nu simțeam la fel… și știam că n-o să pot să-l iubesc așa cum mă iubește el, așa cum merită …

M-am speriat… m-am speriat, fiindcă am realizat că nu vreau să rămân blocată de la vârsta asta, într-o relație.. mai ales că nu era tocmai ideea mea de relație pe care mi-o doresc pentru tot restul vieții… nu simțeam că e persoana lângă care aș putea sta o viață, și să nu mi se pară suficient…

În concluzie… „Ai grijă ce-ți dorești, fiindcă se poate îndeplini.”

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu