Amintire

Era o seară sinsitră.Aerul era îmbâxit şi mă simţeam… groaznic. Stăteam afară. Era rece.. dar cel puţin ţânţarii nu erau înfometaţi. Priveam stelele, priveam în jur. Uneori era linişte.. alte ori era o agitaţie de nedescris.

Apoi, te-am văzut pe tine. Pare scenariul perfect nu? Încă îmi aduc aminte părul tău castaniu care părea atât de moale. Vroiam doar să ajung lângă tine, să te mângâi şi să-ţi şoptesc că sunt acolo. Dar oare asta te-ar fi ajutat? Îmi închipuiam privirea ascunsă sub ploapele grele. Aş fi vrut să văd dorinţa din ochii tăi şi privirea blândă. Aşa îmi închipuiam eu. Parcă eram în transă. Priveam pielea ta fină şi faţa atât de liniştită. Nimic nu te deranja… dormeai… dormeai atât profund. Mă uitam în jur iar apoi privirea îmi revenea la tine. Vroiam să ştiu tot. Vroiam să mă duc şi să vorbesc cu ea.. şi cu ei, cu oricine putea să-mi spună ceva. Aş fi vrut să vin acolo lângă tine, ce copilă sunt… îmi închipuiam că dacă o să vin să te sărut pe frunte şi să te ţin de mână o să fie totul bine.

Dar… stau şi mă gândesc că eu de fapt nu ştiu nimic despre tine. Nu ştiu nici măcar cum te cheama. Nu ştiu nici … unde eşti. Nimic. Sper din suflet că eşti bine. Uneori îmi zboară prin gând amintirea ta. Faţa atât de liniştită, părul castaniu, pielea catifelată….

Tot ce am reuşit să aflu e că tu… erai în comă….

[[poveste reală]]