Acum, dupa ce mi-am usurat sufletul fata de voi o sa trec la altfel de lucruri…

Leu cu nervi la pachet. Doreste cineva? Banuiesc ca nimeni nu e atat de sarit incat sa-si doreasca asa ceva. Relatia asta-i ca joint`ul  ajuns la filtru. Si poate cu asta am zis tot. Nu mai e frumos de la sine, fericirea nu mai vine pur si simplu din interior, zambetele nu mai apar doar dintr-o privire.. si asta e trist. Dupa cum spuneam.. odata ce ai atins raiul, pamantul e fad, nu are nimic special. Poate de asta ma si simt asa acum.

De ce nu mai e cum era? De ce nu mai e nimic asa cum trebuie, pentru mine? Credeam ca furtunile trec mai repede dar de ceva vreme ma regasesc in centrul uneia foarte incapatanata care nu vrea sa ma lase in pace.

E vorba de iubire sau obisnuinta? M-ai obisnuit cu cele mai frumoase lucruri din lume, m-ai obisnuit sa am tot ce vreau iar acum te schimbi.

Din punctul meu de vedere ai prea multe lucruri de care trebuie sa ai grija… iar eu nu sunt printre ele. Eu sunt in plus. Desi tu ai spus ca nu ai nevoie de o papusa, dragul meu, permite-mi sa te contrazic, exact asta e ceea ce iti trebuie.

Imi pare rau, maine nu e o zi special, probabil pentru ca nu vreau eu sa fie. Ca zilele sa fie speciale nu trebuie sa poarte un nume…

Asa e cand faci lucrurile la limita… sincer nu stiu cum o sa ma scot dar momentan nu vreau sa ma gandesc la asta.

Pentru voi s-a anulat? Daca nu, ce pregatiti bun?

S-a intors vreo’data roata pentru voi? Sau in favoarea voastra?

Mie mi se intampla ceva (cred ca sunt si o fire paranoica). Simt pe propria piele cum roata se intoarce. Si vad pe fata anumitor persoane cum durerea pe care mi-au provocat-o acum un timp ii chinuie pe ei pana in adancul oaselor. Oare e posibil? Sau e doar o coincidenta? Cum poate cineva care nu a dat doi bani pe tine intr-un anumti moment, caruia nu i-a pasat de tine, acum sa se umileasca in fata ta ajungand pana intr-un punct sa zicem sinistru de ciudat si patetic? Cum poate sa implore sa primeasca iar o sansa, sa primeasca tot ce atunci a calcat in picioare?

Dar stiti ce? M-am saturat de jocuri murdare cu oameni fantoma. Nu mai cred, pentru ca nu am cum. Nu mai vreau, pentru ca o data imi ajunge. Asa ca roata s-a intors si eu sunt cea care zambeste acum, dar totusi e un zambet amar.

Si in plus .. sa nu uitati nici pana in ultima clipa ca: o data ce atingi raiul, pamantul pare anost. Iar el, acum, este raiul meu

Sa vorbesc despre el… dar oare ce sa spun? Nu mai sunt eu. Imi placea ca in fata lui eram asa cum ma stiu putini oameni, puteam sa rad, sa topai, sa fac orice fara sa ma gandesc ca o sa-l deranjeze sau ca nu-mi sta bine parul sau orice alt nimic. Eram eu in adevaratul sens al cuvantului si am iubea pana in varful degetelor. Nu zic ca acum nu ma iubeste…insa de ceva vreme joc un rol si apoi altul si apoi altul si ma gandesc ca la un moment dat o sa se trezeasca in fata unei realitati, in fata unei “eu” pe care nu o cunoaste.

Pot sa zic fara ezitare ca am un orgoliu in crestere si o ambitie fara margini. Iar asta nu e tocmai un lucru bun, nu e deloc, pentru ca nu stiu sa las de la mine, pentru ca vreau totul… pentru ca asa se poate strica un lucru frumos.

Pe langa asta … Vremea ma indispune groaznic! Nu stiu pe voi dar eu o urasc. Prefer vara si o spun cu mandrie si cu creierul pe jumatate degerat. Cred ca o data cu venirea iernii viata mea se schimba radical in rau:)). Sau poate asa mi se pare mie dar totusi nimic nu mai e cum ar trebui sa fie, e groaznic!

Revenind la el… il iubesc pe nemernic. Si nermernicul ma iubeste, e clar. Si totusi uneori ma simt depasita. Oare Superman ar fi destul de bun pentru mine?:)) …

Cum sa zic.. probabil asa cum imi vine in minte. Mi-e dor de unele lucruri, categoric nu pot sa neg ca acum am aproape totul… dar am totul pe bucata asta.. uneori imi lipseste cealalta. E un nonsens si nu cer sa inteleaga cineva ceva din aberatiile mele.

Da omule, ai insemnat ceva pentru mine. Ai ramas in mintea si in sufletul meu si ma bucur pentru asta. De ce? Pentru ca esti special. Pentru ca mi-ai aratat fericirea, mi-ai aratat lumina si nu mi-ai condamnat deciziile.

Cel mai mut imi era dor de cadrul asta. Sa stam ‘face 2 face’ si sa … vorbim .. si sa… vorbim pana timpul zboara haotic. Nu credeam ca se va mai intampla asta vreo’data. Dar uite ca totul e imprevizibil. Iti multumec pentru tot ce mi-ai oferit si iti multumesc pentru acea seara. Simteam nevoia sa-mi aduc aminte de vremurile alea… sa vorbesc cu voce tare.. si sa stiu ca sunt ascultata. Mi-ai dat lumea peste cap … pentru cateva momente. Pentru cateva momente as fi vrut sa mai traiesc … atunci. Dar e imposibil. Vroiam sa zambim in tandem … dar nu pot.

Esti un medicament. Poate nu sunt in pozitia necesara pentru a afirma asta … dar e ceea ce gandesc. E a2a oara cand apari de nicaieri, atunci cand lumea mea se prabuseste, atunci cand am nevoie. Cand toti m-au uitat, de la rude pana la .. prieteni, tu… pam pam de niciunde apari in fata mea fara ca macar sa-ti anunti prezenta si vii cu o cutie de zambete pe care mi-o faci cadou.

M-au lasat balta. Da, asta e opinia mea. Timp de o saptamana am vorbit ca.. proasta. Nu, nu exagerez:)) dupa ce incercam sa-mi spun oful realizam ca interlocutorul meu nu a auzit decat … de fapt nu a auzit nimic:)). Si dupa o zi, doua, trei, patru, cinci in care nimeni nu ma auzea am decis sa tac si sa ma izolez. Daca voi nu ma vreti nici eu nu va vreau:)). Ceva de genul asta. Spun asta razand.. pentru ca nu mai are rost sa plang. Oricum nu doare pe nimeni decat pe mine. Sunt sigura ca in afara de cei 2 oameni care-mi sunt parinti … si care ar fi distrusi daca as pati ceva … restul ar uita in 2 secunde de existenta mea. Dar oare mai conteaza? Of, iar am inceput sa ma plang. Bleah!!!

Deci, cum spuneam, in momentele astea… in cea mai intunecata noapte tu apari ca o raza de lumina. SI chiar daca nu-mi datorezi nimic totusi stai langa mine … si-mi demonstrezi ca mai exista macar o persoana care… ma asculta .. atunci cand am eu nevoie.. nu cand se trezeste cineva ca e dispus sa asculte.

Stii ce, straine? … Iti multumesc ..

Telepatie? … Feel this >:D<

Uneori as vrea sa plang,.. si poate asa as mai scapa.. dar nu mai pot. A fost alegerea mea sa nu mai pot sa fac asta si cred totusi ca e mai bine asa…
Stiti cum e ca cineva sa creada ca poti mai mult iar tu sa te enervezi pentru ca ai senzatia ca acolo iti e limita? .. ei bine cam cu asta ma confrunt eu acum… si in plus o oboseala fizica de mai mare frumusetea…

Dar toate trebuie imbinate… iubire, studiu si sa nu uitam de distractie.. fara ea ce ar mai fi? Categoric nimic:)) zic eu…

Am chef sa ma distrez intr-un stil mare.. nu e nimeni doritor de asa ceva pe aici>? … ) Asa ma mai rup si eu de chestiile zilnice devenite rutina de care since… m-am saturat…

In afara de faptul ca ma simt calcata de tren .. totul e bine si frumos:)).

Va doresc o seara frumoasa si relaxanta…
Ps: o baie fierbinte ajuta mereu

Nu stiu ce sa zic. Nu-mi gasesc cuvintele. Am realizat ca imi oferi tot. Tot ce am eu nevoie. Imbratisari, saruturi, siguranta, zambete, declaratii, surprize, ciondaneli, liniste, distractie… Si e frumos. Sincer.

N-am uitat de blog doar ca n-am avut timp… E ora 20:00 (ironia sortii?!:)) ) iar eu mor de somn.

Cred ca un om mai perseverent ca el nu am vazut.

E unul dintre cei care ofera tot. Care face cele mai frumoase surprize si invarte cele mai minunate vorbe… dar cel mai e important, el e acela care ma iubeste si ale carui sentimente cresc pe zi ce trece.

As avea atatea intrebari dar… nu-si au rostul. Vroiam sa va spun doar ca sunt fericita … si va doresc din tot sufletul sa treceti prin momentele prin care am trecut eu… Un fel de basm in care am fost personajul feminin principal..

Noapte buna >:D<

Aveai dreptate… mi-e frică, mi-a fost şi în condițiile astea îmi va fi. A fost nevoie de 2 ani, lacrimi, momente, surprize, declarații, nervi, zâmbete şi multă chinuială să mă faci să fiu a ta, să mă faci să te iubesc, să mă faci să te vreau în fiecare moment lângă mine, să mă faci să-mi deschid sufletul. Ai reuşit toatea astea şi te felicit.

12 ore. Da, atâta timp ai avut visul împlinit. Probabil o să zici iar că eu sunt aia nebună dar nu-mi pasă. Urăsc să iubesc şi timp de 3 săptămâni te-am iubit aşa cum nu am făcut-o până acum. Timp de 12 ore ți-am arătat asta.

2 ani, pentru 12 ore pierdute într-o decizie. Prost moment să faci asta. Prost moment să mă laşi singură.

Nu am crezut că e posibil. De mult timp încerc să-mi ţin în lanţuri grele sentimentele şi nu am ştiut că am reuşit până în momentul în care le-am eliberat. Au fost 3 săptămâni de iubire pur şi simplu, azi a fost o zi de iubire… declarată. A fost prea mult??! )

Nu credeam ca la o zi dupa ce puteam să trec prin foc şi apă să te vad şi să mă ți în braţe am reuşit să devin ceea ce eram înainte. Ceva murdărit cu orgoliu şi ambiţie, ceva ce poate să zică nu unui sărut chiar dacă îl vrea, ceva ce poate să zică nu unei ieșiri în oraș chiar dacă la asta se gândește de 2 zile, ceva ce nu mai simte că te iubește deşi probabil o face, ceva ce a ajuns atât de bun la a-şi ascunde sentimentele de ceilalți şi de ea însăși încât chiar nu mai ştie dacă o face. Îmi place, acum ştiu că toată munca mea are un final, că am reuşit .

Aşa e… vrei ce nu poţi să ai… când ai, nu mai vrei.

Mă tot gândesc “ce vreau să fiu când o să fiu mare”… am trecut de la jurnalista la designer( inițial vestimentar, ulterior de interior), de la medic la arhitect, de la avocat la judecător… de la psiholog la stewardesă… and u know what? Nothing feels right.

Credeam că vreau să fiu psiholog, credeam că sunt bună la chestia asta…credeam că-mi doresc cu adevărat… mi-am dorit dintotdeauna, si de aproximativ un an, eram convinsă că asta voi deveni… dar, mulțumită numeroaselor comentarii cum că nu e o meserie “bănoasă”, cum că facultatea e grea, cum că “pot mai mult”, acum nu mă mai atrage… Niciunul din argumentele tocmai menţionate nu m-a determinat să mă răzgândesc… doar că, la momentul când eram entuziasmată de chestia asta, nimeni n-a putut să-mi ofere sprijinul de care aveam nevoie. Mi se spune în continuu că ar fi timpul să mă hotărăsc ce vreau să fac… dar, când m-am hotărât, mi s-au oferit o mulţime de alte variante. Totul părea perfect, cu excepţia singurului lucru care îmi plăcea mie.

Aşa că, au reuşit să mă facă să-mi pierd interesul cu privire la singurul lucru care mi-a plăcut vreodată.

În schimb, altceva am ştiut întotdeauna când mă gândeam la viitorul meu. I always wanted, and I probably always will, to be a good mother. Mereu am ştiut că pentru a fii fericită, n-o să am nevoie de nimic mai mult decât sentimentul de împlinire pe care îl ai în momentul în care îţi vezi copilul fericit.

N-am de gând să fiu casnică, Doamne ferește! Vreau să fiu independentă, să am proprii bani, să fiu un exemplu pozitiv pentru copii mei, și o dovadă pentru mine, tipa de 17 ani care încet, renunță la vise, că anumite lucruri se întâmplă pur și simplu. O dovadă că nu trebuie să forțezi visele să devină realitate, și că poate, de multe ori, ceea ce se întâmplă, e ceea ce te face fericit, mai mult decât ce-ți doreai să se întâmple.

Things are meant to be. So… at some point, I’ll figure out how to make those damn money we all struggle so hard to get.

But until then, the only thing I know for sure is that I want to be Mother.