Mi-e dor. Dispar.

Poate doare. De fapt, cu siguranță. Amalgam de stări contrarii. Se zbat în mine dorințe, abțineri, sentimente, credinţe, nedreptăţi, obişnuinţe, noutăţi, cunoaşteri.

Nu știu, nu sunt obișnuită dar nici nu vreau să mă obișnuiesc. Pe de altă parte situaţia îmi cere să mă dezobişnuiesc de ce îmi place, de ce mă făcea fericită, de ce iubesc, de ce mă chinuie dar nu o să o fac. Nu o să renunţ la nimeni şi nimic decât dacă ei o să renunţe la mine.

Doare mai rău decât mi-aş fi închipuit dar asta mi-am dorit. Fără implicarea mea directă sub ochii mei se desfăşoară un scenariu pe care eu l-am creeat. E bine. Nu contează dacă e bine şi pentru mine.

Mi-a plăcut mereu să… văd fericirea în ochii celor pe care îi iubesc. Din păcate eu am fost cea care de multe le-a împăienjenit privirea şi-mi pare rău. Uneori mă gândesc că e viaţa mea şi eu aleg ce să fac cu ea. Aşa cum mi-am dorit şi piesa asta de teatru care e foarte bună doar că eu nu joc un ea, sunt spectator şi doare pentru că eu am refuzat să urc pe scenă. Mi-am conceput propriul joc şi regulile nu sunt prea bune.

Îmi e dor de voi. Nu vreau nimic nou. Nu aşa. Îmi e dor de seri, de dimineţi, de… încercări total eşuate pentru că sunt uneori un nimeni pentru tine, îmi e dor de tot ce îmi poate fi dor. De mingi, de pietre, de zâmbete, de îmbraţişari, de nebunii, de dansuri… nici eu nu ştiu.

Indecizia şi dorinţele negândite sunt cea mai gravă boală. Cine a zis “ai grija ce-ţi doreşti” a avut cea mai mare dreptate. Fiecare moment şi întâmplare care se aşterne pe o foaie a vieţii mele îmi dovedeşte că nu ştiu cum să-mi doresc şi mai ales ce. Mă pierd printre speranţe realizate şi vise îndeplinite. Mă învârt în cercuri neînţelese şi vreau imposibilul. Melancolia se desfăşoară în mine în formă pură exact ca aseară.

Vreau libertate. Like a bird. I want to fly. Always. Să fac ce vreau, cu cine vreau, când vreau. Să-mi manifest energia asupra oricui, să strălucesc în soare, îmbrăcată in roşu să mă pierd în mulţimea cenuşie fără vreo obligaţie, să am prietenii lângă mine şi atât. Să văd viaţa doar prin ochii mei…

Mai devreme sau mai târziu mă voi pierde în mulţime şi distanţa…

O melodie spunea [[Arssura - Diferiti]]: ” N-ai înţeles că nu există zgardă pentru gâtul meu!”