Fără rost

Prinsă între 2 lumi, 2 stări, 2 idei, 2 dorințe, 2 speranțe, 2 nevoi… undeva între 2 cercuri.

Se impune distanța. Dar dacă pățește ceva? … Se cere apropierea. Dar dacă pățesc ceva?

Nu știu dacă mai pot. Nu știu dacă mai vreau să pot. S-au întâmplat atât de multe într-un  timp scurt. Minciuni, ambiții, regrete, lacrimi, nervi… și toate pentru ce? Nimic nu-și are rostul. Vorbești singur iar și iar. Tensiunea se acumulează iar paharul se umple încă de la prima silabă. Nu sunt reproșuri, sunt doar observații ale unei schimbări. Aș vrea să pot să-l trezesc, să-i spun să nu mai facă toate astea pentru că mie îmi e frică de ce va urma. Dar i-am spus de nenumărate ori, m-a ascultat iar când și-a întors spatele tot ca el a făcut. Așa nu merge. Până când să tot aștepți?

Ți-ai uitat tovarășii, cei care au stat cu tine când nu puteai să te ridici, când urlai și simțeai că ești în stare să dărâmi un munte … pe ei, nu-i recunoști. Nu-ți convine când încearcă să te aducă pe pământ în realitatea de mormânt, când îți vor binele din tot sufletul lor, când te roagă în genunchi să le spui ce ai. Îi preferi pe cei care ar da o linie pe tine. Dar tu nu crezi asta, chiar dacă așa e. Nu ți se spune ce să faci? Păi dacă ei sunt mai buni…Eu deja m-am retras. Nu pot să încerc la nesfârșit să scot un om din apă dacă el îsi dorește să se înece și chiar mai mult dacă asta îi place. Dar astea sunt doar idei… fără rost.

Accepți și crezi tot ce ți se spune până în momentul în care faptele îți trădează orice literă. Situație de kkt. Și atunci și acum…