Special

Stare de meditaţie. Am revenit la sentimente mai paşnice şi mai bune. Probabil doar pentru seara asta dar nu are importanţă. Ok, sunt şi eu de acord, niciodată nu e prea târziu. Nu e prea târziu să recunoşti… nu e prea târziu să îţi ceri iertare, nu e prea târziu… să ierţi (eu nu pot să mă supăr).

De câte ori se întâmplă ca un om să vină şi să îţi spună: “Da, am greşit”?… Nu credeam că o să se întâmple.

O chestie de genul ăsta te face să zâmbeşti. Te face să ai încă un motiv alb care să-ţi pună beţe în roate atunci când gândurile negre se adună din ce în ce mai mult. Fiecare om într-un fel sau altul nu m-a uitat.

Aveam nevoie de asta mai mult decât aş avea nevoie de aer. Am nevoie atât de des de lucruri din astea… şi ele sunt atât de .. foarte rare.. dar din păcate eu ar trebui să fiu recunoscătoare că am avut privilegiul, să zic aşa, să mi se întâmple.

Da, ai greşit în relaţia noastră de prietenie dar priveşte, eu sunt încă aici. Asta îţi spune ceva? Te-am acuzat mult timp, le-am deschis ochii unor oameni doar pentru a  te vedea aşa de jalnic cum te vedeam eu, cum erai. Undeva în adâncul sufletului meu inexistent încă te acuz. Sunt lucruri care au trecut .. au durut… dar nu s-au uitat (“Toate trec, aşa se spune, dar nimic nu trece fără să lase urme”).

Am învăţat ce e durerea. Deşi nu m-am obişnuit pe deplin cu ea, ştiu cu ce se mănâncă şi … nah, ştiţi voi.

De ce nu pot să accept ce îmi spun ei? De ce nu pot să accept tot ceea ce îmi spune orice om care stă mai mult de câteva momente în preajma mea?

Sincer, unul dintre cele mai frumoase momente e acela când ţi se spune că eşti bun, că eşti unic.. iar ceea ce face mult mai special momentul e vocea omului din gura căruia nu te aşteptai niciodată să auzi chestia asta pe bune.

O seară odihnitoare vă urez….