Anymore

“All the world I’ve seen before me passing by
I’ve got nothing, to gain, to lose”

“You don’t care about how I feel
I don’t feel it any more”

“Silent my voice, I’ve got no choice”

“I don’t feel it any more
I don’t see, anymore
I don’t hear, anymore
I don’t speak, anymore
I don’t feel”

“I don’t live, anymore
I don’t feel”

Nu mai ai nimic şi pe nimeni de pierdut când tu eşti ultimul la care ai renunţat. De ce să mai ai aşteptări de la oamenii care te înconjoară când tu ai renunţat să mai ai aşteptări de la tine ştiind că oricum e o luptă pe care o pierzi?!

“Cel mai greu nu e să obţii ce vrei, ci să ştii să păstrezi”. Poate că asta e problema, sau poate că nu mai e nici o problemă. Încă îmi aduc aminte de ziua şi momentul în care am zis: Când toţi vor fi bine şi eu îi voi ştii fericiţi, eu am terminat. Şi aşa a fost. Şi aşa e. Încă nu mi-am dus la bun final afirmaţia. Până la urmă ăsta a fost cel mai important lucru. Şi îi ştiu pe cei pe care eu i-am considerat şi pe care încă îi consider importanţi, fericiţi. So… there’s no work for me here…

Am renunţat să mă mai plâng. Tot ce fac acum e să aşez pe o foaie ideile neînsemnate din mintea mea murdară.

Am aşteptat mult să… Ce am aşteptat? Cred că nimic…

Nu cred că am ştiut să păstrez vreo’dată ceva. Nu am ştiu să am grijă. Acum, nu mai vreau să învăţ. Dacă cineva a stat lângă mine a fost din proprie iniţiativă, nu pentru că aş fi ştiut eu sau aş fi făcut ceva în legătură cu asta. Eu…

Am realizat că nu mai am tresăriri de inimă, speranţe, idei, iniţative… poate că nu mai am suflet. Şi asta cred că e bine