Nu e ultima soluţie… e doar prima.
Respect şi admiraţie pentru curaj. Durere pentru că l-a avut.
Acum şi de fapt mereu se aud voci care spun de ce aşa, de ce nu ai vorbit cu cineva. De ce? Păi din punctul meu de vedere nimeni nu te ascultă în situaţia asta. Nimeni nu îşi asumă riscul de a asculta o tragedie, o dramă pentru că le e frică că vor rămâne marcaţi de faptul că nu au putut să dea un sfat bun sau că vorbele lor sunt prea superficiale ca să atingă sâmburele unui gând. Dar de faptul că nu ai putut să asculţi nu rămâi marcat? 
Doar în momente ca astea oameni îşi dau seama sau se prefac că îi doare. De fapt astea sunt singurele momente în care ei se opresc din maratonul vieţii proprii şi privesc în jur şi văd câte au ratat, pe câte flori au călcat, câte păsări puteau să facă din nou să zboare.
Uneori e prea târziu să te opreşti, e inutil. Dacă nu ştii să mergi prin viaţă în loc să alergi prin ea te trezeşti că … de fapt nu te interesează ce e în jurul tău, doar te prefaci interesat.
Nu poţi învinui pe nimeni pentru că nu e drept. Dar singur nu poţi să trăieşti iar de multe ori când viaţa nu joacă fairplay cu tine şi te loveşte iar şi iar când eşti la pământ, orgoliul, ambiţia, nimic nu te va mai face să te ridici. La ce bun să încerci să stai iar cu capul sus când ai încercat de nenumărate ori şi ai clacat mereu. De unde speranţă, de unde voinţă, de unde..?
Poate trebuia să spun şi eu că .. nu e bine, că nu trebuia, că există soluţii. La momentul acţiunii nici unul dintre noi nu consideră că mai există scăpare. Poate că nu e bine, poate că nu e drept, poate că nu asta e alegerea corectă, nu e decizia bună, dar cu ce te ajută că spui astea acum? Poate ştie şi el …
Până la urmă ăsta a fost modul în care el a sperat că va evada, un mod uzat şi căutat.
Sincer, din suflet, ne pare rău.
zizinica
funnkysmile
