M-ai învățat prost, știi nu? Eu nu sunt așa.. eu nu vreau să fiu așa… eu… în momentul ăsta ești singurul care mă face să zâmbesc. Ce naiba o să fac atunci când totul se termină, și eu n-o să mai am niciun motiv să zâmbesc? Nu că înainte aveam.. doar că mă învățasem așa. Eram.. nu, nu cred că există cuvânt care să descrie exact.. cred că mă resemnasem:) Oricât am încercat să nu mă implic, nu prea-mi iese… pentru că deși nu vreau să-mi pese, pur și simplu eu nu sunt așa. Nu pot să vorbesc zilnic cu o persoană, să văd cum persoana respectivă zâmbește automat doar când mă vede, și să rămân indiferentă. Am încercat. Am încercat să nu îmi pese… am încercat să trag linia aia foarte fină între… nici nu știu între ce… oricum, linia aia dinainte de a ajunge să-mi pese. Dar n-am putut. Pur și simplu nu pot să mă abțin.
Zâmbesc la cel mai mic gest, la cel mai mic cuvânt despre tine, sau care îmi amintește de tine… zâmbesc doar când îți aud vocea… și asta mă sperie8-|. Mă sperie pentru că ştiu că dacă ajung să-mi pese(ceea ce se întâmplă deja, doar că nu cred că vreau să accept) o să te stresez rău de tot… şi o să mă stresez și eu aiurea, fără motiv… adică o să îmi complic viața… și în același timp o să-ți complic și ție viața… plus că, după cum am mai zis, o să reușesc cumva să fac ceva astfel încât să ne rănesc pe amândoi.Și dacă n-o s-o fac eu, o să se întâmple ceva…. ok, gata cu atâta… “optimism”.
Cel mai rău mă sperie că încep să cred…
zizinica
funnkysmile
