Am deschis ochii a doua zi şi am văzut acelaşi tip de mesaj dulce pe care îl primeam în fiecare dimineaţă, care-mi plăcea şi care mă făcea să zâmbesc. Nu şi acum. I-am răspuns sec. Cam aşa am vorbit cu el toată ziua.
E ciudat, vorbeam cu ei şi nu înţelegeam cum pot să vorbească la fel şi să mă privească cu aceiaşi ochii. Eu mă simţeam diferită, vorbeam cu cei mai apropiaţi dar era ceva diferit. Parcă nu vorbeam eu aşa cum eram până atunci. Ceva s-a rupt şi eu mă tot chinui să leg ruptura dar nu prea-mi iese. Se creează ceva nou. N-am înţeles nici atunci şi nu înţeleg nici acum. Într-o noapte peste mine au trecut luni de zile, peste ei, doar câteva ore…
Iar el, cu răbdarea formidabilă. Nu pot să cred, chiar nu pot. Poate să-mi promită în fiecare secundă stelele şi luna de pe cer dar din păcate, când soarele răsare, ele dispar şi chiar dacă ştiu că vor reapărea îmi e frică … Am viaţa mea pe care vreau să o trăiesc involuntar de el… şi cam asta fac.. dar nu înţeleg de ce insistă să stea lângă mine… E … iubirea… pe care o ştiu, o cred, o văd.. dar închid ochii..
My bad…
zizinica
funnkysmile
